Oprescu versus Oprea. Noi ce oprim?

Oprescu versus Oprea. Noi ce oprim?

Avem doua personaje independente. Doi rasculati din partidul ce la origini flutura secera si ciocanul. Acum fiecare pe cai mari!
Oprescu (n. 1951), flutura cu o mana un bisturiu si cu cealalta tine haturile unei capitale haotice. Are verbul la el, este taios si nu uita.
Oprea (n. 1961) sta pe un munte de izmene militare ce tremura la fiecare rictus al sau. De o viata salariat la stat abia reuseste sa stranga o avere de cateva zeci de mil. de euro.
Oprescu in activitatea de la spital consuma cateva tone de sange sa salveze oameni. Crede ca este destul cate vieti salveaza si pleaca sa cucereasca Bucurestiul. Reuseste in sfarsit sa castige lupta. Cu adrenalina la maxim forteaza Presedentia. Fara folos pt. el.(si pt. noi)
Oprea, bietul bugetar multimilionar, dupa ce administreaza cu succes 'rezervele nationale' se impiedica si cade pe scaunul de prefect. Incepe o frenetica actiune de retrocedari diverse. Se descopera urrmasii lui Bucur-Intemeietorul si in semn de respect ii se inapoiaza toate bunurile si terenurile. Candideaza pe lista cu comunistii demascati de 'realesu' si patrunde in Parlament. Dar vai, dupa o criza de moralitate, se hotareste sa-i paraseasca (ai sai pierdusera conducta de la buget) si sa inceapa o munca f. grea si f. renumerata de aparare a celui mai mic Prim-ministru (zis si boc V).

Oprescu promite strazi prin cer cand cele de pe pamant sunt "la pamant". Constient de handicapul sau (lipsa unei organizatii de partid in spate) cravaseaza pe imaginea de om din popor. Face comandamente in miezul noptii adunand camionagii ce au obligatia sa scoata zapada si sa arunce cu sare. Este dur cu ei mai ales cand sunt si televiziuni in jur.Tuna si fulgera cu privire la parcarile concesionate. Taie niste capete (e chirurg la baza!), ia parcarile inapoi si trage linie. Incaseaza mai putini bani din administrarea lor directa! Dar pune batista pe tambal si 'zvonul' se fasaie.

Oprea stie ca nu are carti bune. Singur nu face doi bani. Aduna serviciile si cere intariri. Cerceteaza dosare, verifica juramintele de credinta ale infiltratilor si calculeaza. Unu de la primarie, unu de la prefectura, mai multi de la coada vacii.
-Suntem la limita! isi zice. Merge la 'realesu' sa-i arate ca interesul tarii este mai presus decat Constitutia. 'realesu' suspina (dar nici el nu uita!) si accepta sprijinul. Amandoi trag linie.
Pierderi grele! Infiltratii sunt demascati, DNA-ul este subtirel. Cu nemancatii de la coade vacii ce au mai facut treaba.Si apoi astia sunt destul de ieftini . O shaorma si le inchide gura.

Astazi, in oct 2015:
Oprescu? Doarme pe tambal la Arestul capitalei. Cu mai multe doze de insulina ascunse sub perna. Doza de bun simt a pierdut-o. Mai demult.
Oprea? Ne arata in continuare ce i se falfaie prin neuron: Interesul national!

Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse

E blondă și conduce un partid spre dreapta...

Ce-i frumos în Europa e că fiecare ţară are nu numai partidele pe care le merită, ci şi blondele aferente ce conduc acele partide! Eu, azi, mi-am propus să vă scriu despre una dintre aceste blondine. Cum în context voi aduce vorba despre ceva sondaje recente, trebuie să vă spun că, în pregătirea acestui text, am operat şi eu un sondaj, pe un eşantion absolut nereprezentativ, alcătuit dintr-o duzină neomogenă de oameni mai curînd neinteresaţi, în faţa cărora mă aflam pentru o cu totul altă treabă, la o oră la care respectivii doreau să scape cît mai repede de mine. Pentru o deplină transparenţă faţă de distinşii cititori, voi spune cum am procedat: am luat o foaie format A3 şi am scris pe ea cu un marker negru următoarele opt cuvinţele: „E blondă şi conduce un partid spre dreapta“. Şi mi-am întrebat eşantionul: „Cine e respectiva?“. Atunci, un procent de 94,4% dintre respondenţi au spus... – da-da, aşa e, iată că nici n-am apucat să termin fraza şi dvs. deja aţi intuit acest nume, neaoş. Abia o minoritate de 4,9% din eşantion mi-a răspuns Angela Merkel, iar o altă minoritate, de 0,6%, a avansat numele ucrainencei Iulia Timoşenko. Iar restul de 0,1% fie n-au ştiut / n-au răspuns, fie au mai şi aruncat cu pantofi cu toc cui în drăguţa mea foaie A3.
Ei bine, greşeau cu toţii – pentru că eu mă gîndeam la o cu totul altă blondă! Nu vă mai fierb, vă spun direct: dacă se-ntîmplă să nu ştiţi cine este Marine Le Pen, ar fi bine să vă reactualizaţi cunoştinţele despre Franţa de azi. Nu de alta, dar la anul, cînd partidul acesteia va obţine un scor surprinzător de bun în alegeri, să nu ziceţi că nu v-am prevenit. Doamna Marine Le Pen e fiica cea mică, de 30 şi ceva de ani (a se citi quarante-deux), a mai cunoscutului său tată, pe numele mic Jean-Marie. Doamna în cauză are studii juridice, mai posedă două mariaje consumate la activ şi, mai ales, începînd cu data de 15 ianuarie a.c., are responsabilitatea de a conduce partidul pe care tatăl său l-a creat cu aproape patru decenii în urmă (şi cu care acesta, în 2001, a ajuns în finala prezidenţialelor din Franţa), anume gruparea de dreapta mai la extremă Frontul Naţional. Numai ce pune doamna Le Pen mîna pe microfon şi gata ies breaking news-uri: recent, la un miting la Lyon, dînsa a comparat musulmanii din Franţa, care ies şi se mai roagă pe stradă, în afara moscheilor, cu trupele de ocupaţie nazistă de altădată (iar un sondaj ulterior arăta că 39% dintre francezi par a fi oarecum de acord cu „metafora“). Programul lui Marine Le Pen & FN devine (potrivit analiştilor) ceva mai digerabil pentru un electorat francez stresat de criză, de competiţia imigranţilor şi de „pericolul islamizării“: ei pretind cernerea celor ce vin să se stabilească în Hexagon, recîştigarea unor atribute ale suveranităţii pe care Parisul pare a le fi cedat Bruxelles-ului, revenirea la francul francez ca monedă naţională şi, printre altele, mai cer şi reintroducerea pedepsei cu moartea pentru delictele grave. Cum am avut ocazia de a mă intersecta, în anii din urmă, cu această doamnă, de cîteva ori, pe ruta aero Strasbourg – Paris, mă veţi înţelege că ultimele date referitoare la evoluţia dînsei mi-au sclipit oarecum sub ochi: un sondaj efectuat în Franţa, în decembrie anul trecut, sugera că 22% dintre francezi sînt de acord cu ideile Frontului, iar 27 dintre respondenţi aveau o părere bună despre noua preşedintă a partidului – iar un alt sondaj, mai recent, arată că aproape 20% dintre francezi spun că ar vota-o pe dna Le Pen ca preşedintă a Franţei, dacă alegerile ar avea loc mîine. În fine, de reţinut că peste 30% dintre actualii susţinători ai lui Nicolas Sarkozy şi ai partidului acestuia (UMP) cred că ar fi normal ca, după alegerile din 2012, UMP şi FN să stabilească o alianţă.
Cu şase-şapte ani în urmă, pe atunci viitorul candidat la preşedinţie Sarkozy a preluat multe dintre temele predilecte ale lui Jean-Marie Le Pen – desigur, cu o diferenţă de ton şi de formă. Nu cred că va rezista tentaţiei de a o face iarăşi la anul, în alegerile ce urmează. În plus, eventuala sporire a instabilităţii în ţările Africii de Nord ar putea creşte numărul magrebienilor care-şi vor încerca norocul în Europa şi, în special, în Franţa – dar, pînă una-alta, acesta s-ar putea să fie doar norocul acelei doamne blonde de 42 de ani (a se citi trente-cinq’plus) care pare a revigora serios un partid pe care mulţi îl consideraseră decrepit (dacă nu chiar defunct) din punct de vedere politic. Nu e deloc exclus ca în 2012 domnul Sarkozy să danseze după cum va cînta doamna Le Pen.
…Şi iată că, tocmai în acest context, un recent sondaj de la Bucureşti plasează Franţa pe locul II între „neprietenii“ României, după Rusia şi înaintea Ungariei! (va urma, dar nu ştiu cum!)

Nostalgii de decretel - copil crescut cu cheia de gat.

Liviu Iolu, producator “Generația cu cheia de gât” de la B1 scrie usor nostalgic urmatoarele:
“Copiii care au crescut cu cheia de gât nu au o conștiință de grup dar se identifica usor unul cu altul atunci cand se intalnesc și vorbesc nostalgic despre copilaria lor. Au fost educati in comunism sa vorbeasca incet “pentru ca aud vecinii”, sa indure “pentru ca asa sunt vremurile”, sa stea la rand ca sa nu-și piarda locul la coada, dar se vad nevoiti astazi sa dea din coate și sa strige cat mai tare pentru a supraviețui in capitalism.
Ei nu sînt doar decreței, doar pionieri sau doar șoimi ai patriei. Nu sînt doar cei care au citit „Cutezătorii” sau care au văzut „Toate pânzele sus”. Sînt toți cei de mai sus și alții în plus . Unii au trecut de 40 de ani, alții nu au cu mult peste douăzeci, dar toți se identifică prin cîteva amintiri comune prin­tre care cea mai bine conturată este a unei chei – legată cu elastic, șnur de „adidași” sau sfoară ordinară – purtată la gît precum o medalie olimpică.
Îi ghicești ușor atunci cînd, întîlnindu-se, vorbesc nostalgic despre bananele puse la copt pe șifonier, Brif­cor, Eugenia, bomboane cip, gume Turbo, clasorul cu timbre, mingea de 400 (de lei vechi comuniști imprimați cu imaginea lui Bălcescu), mustățile pe care i le desenau „tovarășului” pe prima pagină din Abecedar. Îi surprinzi pomenind expresii fără sens în lumea de azi: „s-a luat lumina”, „stau cu ochii pe el ca pe butelie”, „te uiți la mine ca la mașini străine”, „cîte una s-ajungă la toată lumea”.

Generația celor crescuți cu cheia la gît are cam aceleași amintiri și a­pro­ximativ aceleași aspirații, dar nu și-a rezervat încă un nume și o identitate clară. Este cea mai activă azi, con­sumă cel mai mult, muncește enorm și își dorește totul de la viață. Această generație însă nu este ușor de convins și nici de coagulat. Se îndoiește cel mai mult pentru că și-a luat porția de dez­a­măgiri: frig și foame în comunism, frus­trare în tranziție, povară în recesiune.
Această generație a trăit în două lumi complet diferite. A fost educată într-o cul­tură, dar i se cere să performeze într-o alta. A învățat cum să supraviețuiască în comunism, dar își cîștigă banii în capitalism. Visele celor care compun această generație s-au ajustat din mers. Aspirațiile lor de copiii s-au modificat brusc pentru că nu mai era posibil să se împlinească în noua lume în care s-au trezit. Cum s-au adaptat si au răzbit in noul sistem veți vedea în fiecare duminică la Generația cu cheia de gât.” (Liviu Iolu, producator “Generația cu cheia de gât”)