Un blog al nalucilor sau naucilor?!!!

miercuri, 11 septembrie 2019

Regina! Iti multumesc!


Nu mi-am şters trecutul şi n-am scăpat din strînsoarea mizeră a prezentului. Desişul otrăvit al propriilor mele îndoieli a alimentat fără cruţare ceţuri şi superstiţii, singurataţi minimaliste si angoase inşurubate insidios, toate aşezate, în mintea şi în sufletul meu, temeinic şi strămoşeşc.

Dar am văzut cum ar putea arăta viitorul. EA mi-a dăruit ceva imaterial şi nepreţuit. Mi-a daruit încrederea viguroasă şi netulburată în mine însumi. O femeie încă prinsă în inocenţa copilăriei, scundă ca o speranţă şi hotărîtă ca ziua după noapte mi-a demonstrat ca există putere, valoare şi merit, precepte pe care le-am pierdut demult. Zâmbetul ei, aidoma Anotimpurilor lui Vivaldi, este când cald si diafan precum o adiere de Mai, când rece si taios precum un vânt de inceput de viscol. Pe ea am recunoscut-o ca suverană şi am incoronat-o Regină. Capabilă să domine orice context, un caracter puternic, contaminat de seriozitate şi moralitate. A apărut pe neaşteptate, după deceniile mele de neguri si de nesiguranţe, s-a arătat ne molipsită de negativismul meu, de supersitiţiile mele, de toate acele agitaţii neguroase în care eu mă pricep atât de bine să-mi înec talentul şi să alung victoria. Regina m-a ajutat  să-mi reamintesc şi sa înţeleg că nimic nu e scris dinainte iar, dacă e scris, se poate şterge sau corecta. Coabitarea mea fidelă cu neputinţa şi oscilaţiile în care imi dospeam eşecul au primit lovituri fatale executate cu cinism chiar de catre suverană.

Regina mea a dovedit în tot ce a urmat, dupa fiecare clipă de extaz şi admiraţie ce le-am aşezat la picioarele ei, că nu se recunoaşte in stridenţă şi nu degajă aroganţă. Chiar daca avea dreptul si puterea sa o facă, chiar daca îi era la îndemână să dezlănţuie o paradă trufaşă sau să chiuie deşănţat din toate puterile mi-a arătat ceva rarisim: cumpătare, mulţumire modestă în faţa vieţii, împăcarea cu sine în anonimat.

Prin ea am avut revelaţia descoperirii cuminţeniei, a bunului simţ şi a naturaleţii.

Regina! Iti multumesc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu