Venere si Madona Mihai Eminescu, referat, comentariu, analiza literara.

Ca multe alte creatii si opera "Venere si Madona" poate fi integrata in tema iubirii. Aparuta in 15 Aprilie 1870, poezia este in prima parte o meditatie aupra idealului feminin, analizat din doua perspective antice: frumusetea ca ideal si sfintenia ca unicitate.Apartinand perioadei clasice, alaturi de Caragiale, Creanga si Slavici, Eminescu isi fixeaza creatia ca temelie trainica a literaturii romane si "fiind foarte national, este universal'' (de Arghezi).
A intrat in universalitate si a transmis lumii tot ceea ce pamantul romanesc a rodit mai profund, mai frumos si mai vrednic. A imprumutat ca specific national elemente din istoria nationala, din folclorul si mitologia romaneasca si si-a creat cadre nationale minunate in slujba implinirii iubirii, inspirandu-se din frumusetile naturale pe care aceasta tara le-a mostenit.

Fascinatia pentru frumusetea feminina, cum arata si titlul, a avut ecou dealungul secolelor si a constituit mobilul unor creatii artistice desavarsite: Venus din Millo sau Madona in reprezentarea lui Rafael. Sub un altaspect, titlul poate ascunde si alte intelesuri : suprematiei sfinteniei in raport cu frumusetea.
Analizind substantivul propriu"Venere"- la plural- putem deduce ca venerele reprezinta conceptul frumusetii in diversitatea umana, in timp ce Madona, mama sfanta a Dumnezeului, simbolizeaza unicitatea.
Ca structura, poezia este compusa din 12 strofe in care se pot deosebii trei secvente. Apartinand genului liric, Eminescu imbina intr-o armonie perfecta imaginea cu trairea. "Eul" liric participa activ la intreaga valtoare a trairilor secventele poeziei.
Prima parte, compusa din 4 strofe, debuteaza cu o meditatie a poetului asupra conceptului de frumos. Cronologic, frumusetea ca reprezentare a lui Venus-zeita frumusetii, isi are originile in antichitate, in Grecia Antica. Aceasta lume pierduta se recompune partial prin vestigiile pastrate.
Metaforizat, trecutul este imaginat ca "noaptea unei lumi ce nu mai este" si sta sub semnul povestilor mitologice si a scandarilor vechilor carminae.
Exclamatia retorica: ''ce te vad te aud, te cuget'' are rolul de a transmite emotia poetica a intoarcerii intr-o lume disparuta, cu alte configuratii astronomice, cu alte mituri si alte credinte religioase ("dintr-un cer cu alte stele, cu-alte roiuri, cu alti zei").
Strofa a II-a trimite explicit la imaginea scluptata a lui Venus, divinizarea frumusetii de femeie, care isi gaseste prelungiri pana in zilele noastr, permitand comparatii cu "venerele" contemporane. Metafora "ochi de piatra ce scanteie " incearca sa evidentieze valoarea creatiei artistice care prin talentul creatorului, capata viata. Desi, sculptat in piatra, bratul lasa a se ghicii moliciunea imbaietoere a femeii imortalizate si este astfel pus in valoare printr-o comparatie sugestiva: "ca gandirea unui imparat poet".
In strofa a III-a, nu Venera este pe primul plan al constiintei, ci frumusetea ideala a femeii. Darul imaginilor este partea esentiala a poeziei. Ambele imagini, atat cea de Venera cat si cea de Madona apar ca fete ale aceleiasi valori, functia lor fiind sa exprime cele doua absoluturi ale iubirii: Frumusetea fizica si frumusetea morala.
In grupul celor 2 strofe inchinate Madonei, Eminescu pune in valoare frumusetea ideala a femeii si pentru a sublinia in chip deosebit, utilizeaza asezarea cuvantului ''femeie'' atat la sfarsitul versului penultim cat si la inceputul versului ultim, prin aceasta accentuand in crescendo atributele femeii: ''Tu ai fost divinizarea frumusetii de femeie/ A femeii ce si astazi tot frumoasa oa revad''
Ridicarea Madonei in spatiul absolut se realiaza prin repetarea cuvantului ''inger''. In paralel, idealul feminin pe care Eminescu il imagineaza e intruchipat de o alta reprezentare artistica reprezentativa, de data asta apartinand picturii lui Rafael, prin imaginea Madonei ca simbol al femeii caste, sfinte, nascatoare de Dumnezeu. Madona e asociata cu raiul, cu ''gradini imbalsamate'' imprumutand elemente biblice: ''plutind Regina intre ingerii din cer''.
Portretul Madonei ni se dezvaluie cu un exceptional simt artistic imprumutand motivul femeii inger.
In partea a doua a poeziei, Eminescu osandeste printr-un stil crud si direct. Dupa prezentarea femeii angelice imaginile poetului tintesc in jos, coboara spre valorile umane ca rezultate ale conflictelor adanci.
Statuia antica, prototipul frumusetii fizice , exprima abisul patimilor omenesti insotite de tumultul simturilor. Printr-o izbucnire abrubta, pe un ton acuzator:''te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc'' se doreste coborarea de pe piedestal a Venerei. Astfel se realizeaza antiteza intre imaginea serafica a Madonei si imaginea pamanteana a Venerei. Madona este pozitionata in ''raiul cu gradini imbalsamate'' pe cand Venera era ''o veste dintr-un cer cu alte stele''.
Opozitia din planul imaginilor continua. ''Sufletul-mbatat in raze'' al lui Rafael se contrapune cu magia''cabnd in viata pustiita, rade-o raza de noroc'' Opozitiile aratate nu izbucnesc din necesitati retorice ci din planuri de reonanta necesara.