Cum am cunoscut-o pe Leo.

                Pe Leo am cunoscut-o prin mijlocirea unui cunoscut ce batea de zile intregi la usa unei femei. Leo era colega de apartament cu Vira, Elvira, obiectivul ce fusese luat la tinta de un cavaler ce nu doresc sa-i rostesc numele. Jucau Rummy si in trei nu era asa de interesant asa ca doreau inca un jucator. Eram singur, nelinistit si veneam dintr-o relatie esuata. Misoginul din mine imi spunea ca trebuie sa ma razbun si ca tot ce prind trebuie marcat asa ca dupa cateva insistente m-am dus. Inainte si in timpul jocurilor  am avut o asa de mare placere sa ironizez, sa iau la misto si sa fiu cinic incat nici mie nu-mi venea sa cred. Din partea Leului primeam sageti oparite, raspunsuri prompte si la obiect parca erau manevrate de bisturiul unui chirurg. Dupa doua saptamani inca nu recunosteam ca-mi intalnisem nasul, ca o femeie ma taxeaza atat de radical si de rece, chiar daca Vira ma atentionase ca a fost colega de scoala din generala pana la liceu cu Leul si ca ea, Leo, a fost cel mai bun elev din Piscu Vechi ever. Radeau de se prapadeau cad incepeam sa ne atacam iar tachinarea si atacurile dintre mine si Leo au ramas peste toti ani. Este senzational pentru spirit cand gasesti un partener care sa-ti ridice mingile la fileu iar tu sa ii fi un coechipier loial.

                Asadar ne-am tachinat, dar in stil monstruos, pana in cea de-a treia seara de joc de Rummy cand colegii de masa au clipit din ochi si ne-au lasat abandonati, ei chipurile avand ceva de rezolvat. Cica citeau ceva in ochii nostri dar nu puteau sa traduca nimic. Ramasi singuri spectacolul, ca motivatie a reactiilor noastre disparuse. Ramasesem doar noi doi si o mare stinghereala: nu mai aveam spectatori deci nu mai aveam motivatie sa ne atacam. Nu mai aveam motivatie, nu mai gaseam subiecte de discutie. Au fost clipe ce mi-au parut ore, am vrut sa ma ridic si sa plec dar parca ceva ma tinea pe loc. Usor, usor am inceput sa discutam despre timpul probabil (glumesc dar oricum cred ca era ceva foarte banal) am sarit spre poeti si literatura si atunci glasurile ne-au revenit la octavele obisnuite.

                Saracuta Leo mi-a povestit apoi cat de vinovata se simtea la servici avand impresia ca toata lumea aflase ce a facut.... Turbatele ei de colege au simtit-o imediat.... Si-a aparat demnitatea  cand nu a recunoscut nimic pana la moarte cand a fost prima data... Leu nu stia sa minta si nu stia sa se certe si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a transmis si mie aceste bogatii.  Aveam 31 de ani...

                Aveam 31 de ani cand prietenele ei din Arad au "mirosit-o" la telefon ca este ceva schimbat cu ea. S-au urcat in doua masini si au venit sa vada miracolul de la Craiova. Cinci oameni maturi au batut 600 km sa o vada pe Leo si binenteles subiectul, generatorul de furtuni...

                Leu a fost busola vietii mele, portul meu de vreme rea. Am iubit-o, continui sa-i port respect si consider ca nivelul ridicat pe care l-a stabilit ma va ajuta in continuare.